fbpx
Top
  >  de prin lume   >  eVOA pentru Thailanda – cum și unde poți solicita online acest tip de viză
eVOA - viza online pentru Thailanda-1

Printre multele informații permanent în schimbare din ultimii doi ani, mi-a scăpat una care cred că poate fi de interes pentru mulți călători români: se poate solicita online viza pentru Thailanda. Mai exact, se numește eVOA, adică „electronic visa on arrival”, și vine la pachet cu aceleași cerințe și condiții cu viza pe care o primiți la intrarea în țară.

Câteva informații generale legate de opțiunile pe care le aveți pentru viza de călătorie în scop turistic în Thailanda:

  • viza turistică se poate obține în continuare de la ambasadă – aceasta permite șederea in regat pentru maxim 60 de zile și costă 35 EUR (aprox 1280 Baht) pentru o singură intrare și 175 EUR (6360 baht) varianta cu intrări multiple. Detalii și documente necesare <<aici>>
  • viza on arrival – poate fi obținută la punctele de trecere a frontierei, permite șederea pentru o perioadă de maxim 15 zile, costă 2000 baht (55 EUR). Puteți plăti extra 200 baht pentru fast track. Detalii <<aici>>
  • eVOA – electronic visa on arrival – trimiteți documentele și faceți plata online, primiți viza în 24-72h. Se eliberează pentru o ședere de maxim 15 zile și costă 2500 baht (2000 baht taxa de viză + 500 baht comisionul pentru servicii). Dacă sunteți grăbiți, puteți adăuga serviciul Visa Express și o primiți în 24 de ore.

De ce am ales să solicităm online viza pentru Thailanda

Cum este eVOA (viza primită online) în comparație cu viza primită de la Ambasada Thailandei:

❌ mai scumpă, valabilă pentru o perioadă mai scurtă (15 zile, comparativ cu 60)

✅ e nevoie de mai puține documente, necesită mult mai puțin timp, fotografiile pot fi în format electronic, primești răspuns și poți trimite rapid informații suplimentare dacă îți sunt solicitate. Durează mai puțin să o primești și nu e necesar să te desparți de pașaport în acel timp.

Cum este eVOA (viza primită online) în comparație cu visa on arrival primită la sosirea în Thailanda

❌ mai scumpă

✅ te scutește de completat formulare, pregătit/ făcut poze, schimbat bani (căci taxa se poate plăti doar în THB și nu e niciun ATM înainte de punctul de verificare a pașapoartelor). Nu mai aștepți la ghișeu să proceseze viza.

Având în vedere că mergem cu copil, de data asta chiar cu gașcă de familii cu copii, doar gândul de a sta acolo în aeroport pentru a parcurge toți pașii mă obosea. Dorința de a evita acele etape după un drum lung cu copilul, a făcut ca pentru noi decizia să fie evidentă.

Unde și cum soliciți online viza pentru Thailanda

Un sumar al condițiilor pentru VOA (visa on arrival) se găsește pe site-ul oficial pentru imigrare al Thailandei, de unde am preluat și poza alăturată.

Pentru varianta de a solicita online viza, trebuie să accesați <<acest site>>, pe care să vă înregistrați.

Documente necesare – de uploadat cu cel puțin 3 zile înainte de data estimată a sosirii:

    • Poza cu coperta pașaportului
    • Poză cu pagina de info și cea alăturată – format JPEG, max 1024KB – am putut încărca .jpg
    • Biletul de avion dus și întors – dacă sunt pe aceeași rezervare avem o bifă pentru a nu încărca de două ori. – pdf max 1024 Kb
    • Voucher cazare pentru întreaga perioadă – pdf, max 1024 Kb
    • Fotografie 4×6 pe fundal alb, fără umbre, etc – JPEG max 1024KB (musai JPEG nu mi-a luat .jpg.)

Este util să știți că puteți solicita viza pentru mai multe persoane din același cont:

    • Ca să adăugați mai multe persoane pe aceeași cerere și să face plata la final pentru toți, la finalul pasului 5 dați click pe „add another applicant” în loc de a continua către plată.
    • Avantaje: unele informații se pot copia direct și nu mai trebuie să încărcați și completați detalii legate de cazare, zbor, etc. Pentru aceasta însă e nevoie ca voucherele și rezervările încărcate inițial să includă toți participanții.

Am primit vizele în următoarea zi. Cu documentele ce confirmă viza și pașapoartele ne-am prezentat la ghișeul dedicat, la sosirea în Thailanda.

Cum a fost intrarea în Thailanda cu eVOA - viza primită online

La sosirea în Thailanda lucrurile au mers ușor și rapid, imediat ce ne-am dat seama care e procesul. Trebuie să mergeți la ghișeul pe care scrie „eVOA”, unde vi se va pune viza în pașaport. NU mergeți direct la immigration – unii membri ai grupului nostru au fost direcționați acolo către personalul din aeroport și au fost nevoiți să revină la ghișeu.

Deși era o perioadă mai liberă, fiind încă restricții și test la sosire, nu am regretat că am scăpat de completat formulare, schimbat bani, etc. în aeroport, deși am plătit ceva mai mult. Cu siguranță vom mai apela la acest tip de viză, dacă ne vom încadra și în perioada pe care am dori să o petrecem în Thailanda.

Pentru informații utile și inspirație, te invităm să ni te alături pe Facebook în grupul „Vacanțe exotice și călătorii în destinații îndepărtate

calatorii cu copii grup facebook

Comments:

post a comment