
Pregătim un circuit de grup pentru familii cu copii în Bali și Komodo
Această vacanță activă este concepută special pentru familiile care doresc să îmbine aventura cu confortul.
Construim programul în jurul unor experiențe ce cred cu tărie că vor deveni amintiri prețioase. Și ca să ne asigurăm că totul merge strună din punct de vedere organizatoric, i-am ales ca parteneri pe cei de la Fresh Holidays, agenție specializată atât în destinații exotice cât și în programe pentru familii.
Dacă te abonezi până la data de 4 noiembrie, îți vom oferi 150 EUR discount/ familie în cazul în care decizi să mă însoțești pentru a explora Bali și Komodo National Park.
Atunci când creionez o excursie de grup, o fac având în minte experiențele pe care mi le doresc pentru mine și copilul meu. De aceea, aventura noastră a pornit de la dorința de a ajunge în Komodo National Park. Pe lângă habitatul dragonilor Komodo și întâlnirea cu aceștia, vom ajunge pe plaje sălbatice, inclusiv Pink Beach, vom avea ocazia să facem snorkeling la Manta Point, unde sunt sigură că vom fi fascinați de viața marină.
Totul este gândit pentru a oferi o experiență completă de familie, iar după fiecare zi de aventuri, ne vom relaxa în confortul unor hoteluri de 5 stele, alese cu grijă pentru a asigura momente de liniște și răsfăț. Pe lângă Komodo, ne vom bucura de cultura și peisajele superbe ale insulei Bali, cu vizite la terasele de orez din patrimoniul UNESCO și la templele sale emblematice. Mai avem și alte experiențe în plan, care să ne ajute să ne bucurăm de savoarea locului, dar și momente de relaxare.
📩 Abonează-te acum la newsletter și fii printre primii care primesc toate detaliile despre acest circuit de grup pentru familii cu copii —o aventură echilibrată între explorare și relaxare, gândită pentru întreaga familie!