Am profitat de ziua liberă de Rusalii pentru a ajunge într-o zonă ceva mai îndepărtată, dar nu foarte, așa că m-am gândit la un weekend prin Covasna și Harghita. Ne doream să avem parte de relaxare activă, să descoperim locuri noi, fără grabă sau presiunea de a bifa cât mai multe.

Cazarea în Harghita

Dacă de obicei alegem întâi activitățile, după care căutam o cazare în zonă, acum s-a întâmplat invers. Țin să respectăm distanța socială, iar ideea împărțirii unor spații comune cu alți turiști nu mă încântă deloc. Ei bine, după ce am făcut și publicat liste cu cazări care să îndeplinească nevoia de izolare, m-am trezit că cele care m-ar fi atras nu erau libere. Am început deci să scormonesc iar prin bloguri și site-uri de rezervări, până am dat de Huntanya, care s-a potrivit cu ceea ce ne doream.

Ziua 1: București – Brașov – Cernat – Lacul Sfânta Ana

Am pornit la drum Sâmbătă dimineață, după micul dejun și cafeaua obligatorie. La scurt timp ne-am adus aminte de ce nu prea călătorim noi prin țară, când ne-am înfipt într-o lunga coloană de mașini pe DN1. Din fericire, ne-a dat doar planurile peste cap, nu și buna dispoziție (surprinzător pentru mine).

Până am ajuns la Brașov deja se făcuse ora prânzului, așa că ne-am oprit să mâncăm la Bistro Ma Cocotte. Ne-au plăcut grădina mare și aerisită și faptul că au loc de parcare. Mâncarea însă nu ne-a impresionat de data aceasta.

Muzeul Etnografic „Haszmann Pál”

Următoarea oprire în program: Muzeul Etnografic „Haszmann Pál” din Cernat, pe care am crezut că îl vom rata. Pentru că fix în acel weekend se vopsea axul drumului pe o porțiune, nu am putut merge direct acolo ci a trebuit să ocolim. Conform informațiilor găsite pe internet se închidea la ora 14, iar noul nostru ETA era 14:10. Cum sursele pe care găsisem orele de program nu erau de maximă încredere, ne-am continuat totuși drumul. Și bine am făcut, căci l-am găsit deschis și nici nu ne-a grăbit nimeni pe acolo.

Muzeul este unul micuț și liniștit. Găzduiește câteva case și porți tradiționalele, plus o colecție impresionantă de utilaje agricole, trăsuri, instrumente de prin gospodării. Ne-a întristat însă să vedem că unele explicații din dreptul exponatelor erau doar în limba maghiară, nu și în Română.

Găsesc că este un loc potrivit de mers cu copiii, fiind un mediu educativ, nu doar relaxant. Cea mică ne-a pus o grămadă de întrebări despre obiectele de acolo și utilitatea lor, uneori blocându-ne în tirul de ”de ce”-uri.

Lacul Sfânta Ana

Ne-am fi dorit ca următoarea oprire să fie la Malkomert, unde să vedem morile de apă. Sunasem însă cu o zi înainte și știam că nu vom mai găsi pe nimeni acolo. Era la începutul perioadei de relaxare, foarte posibil acum să fie deschis toată ziua în weekend. Am pornit deci direct către Lacul Sf. Ana.

Îmi amintesc că acum mulți ani când am mai fost acolo se putea ajunge cu mașina până aproape de lac. Acum a trebuit să lăsăm mașina în parcarea cu plată și să ne continuăm drumul pe jos (cam 15 minute estimează ei). Cum nu mă pasionează mersul pe șosea, m-am uitat după un drum prin pădure…și l-am și găsit. Este traseu marcat cu cruce albastră, care duce de la un punct de pe stradă până lângă lac. Am fost singuri pe acolo, având parte de o plimbare plăcută în ritmul copilului de nici trei ani.

Pentru noi a fost o plimbare relaxantă, pentru cea mică prima experiență de coborâre și urcare pe munte. Și prima dată când a văzut mormoloci.

De acolo ne-am îndreptat către Huntanya, unde ne-am cazat pentru ca apoi să ne suim iar în mașină pentru a pleca în Miercurea Ciuc la cină. Aveam și posibilitatea de a comanda mâncare de la un restaurant din comună, dar am preferat o plimbare.

Am abordat poteca dinspre capătul Nordic, la care am ajuns pe un drum forestier din Merești. Poate fi început și dinspre Sud, din localitatea Vârghis, unde înțeleg că drumul este mai bun până în apropierea potecii.

Gradul de dificultate este unul scăzut spre mediu. Nu e chiar o plimbare în parc, dar nici nu trebuie să fii experimentat pentru a-l parcurge. Există câteva porțiuni de urcare/ coborâre pe pietre, potecă îngustă, drum alunecos, pe care încălțămintea adecvată este absolut necesară.

Cheile au o lungime de aproximativ 4,5 km, iar nouă drumul dus-întors ne-a luat 4h fără pauză de masă. Mai exact, am făcut 2h30 la dus când copilul a mers mai mult pe jos și 1h30 la întors când a mers mai mult cărată.

Am urmat strict crucea albastră, fără abateri. Sunt variante de ajunge, pe niște poteci mai abrupte, la Peștera Mare de la Merești și Peștera Tătarilor. Ambele arată foarte interesant în poze și mă gândesc că merită efortul, dacă mergeți cu copii mai mari. Fiind însă primul traseu cu cea mică plus pământul ud și alunecos ne-au determinat să le lăsăm pe o dată viitoare.

Ultima zi a fost dedicată familiei extinse. Ne-am oprit să îi facem o vizită bunicului meu în Brașov, după care ne-am îndreptat spre casă. Speram ca plecând devreme să evităm multele ore petrecute pe DN1, ceea ce ne-a reușit doar parțial.