Munții de foc – peisajul vulcanic din Lanzarote – Parcul Național Timanfaya
Lanzarote este, după La Palma, a doua insulă preferată de noi dintre Canare. Iar Timanfaya este unul dintre motive. Bătrână și aridă, este oarecum opusul primei, care este tânără și verde. Găsesc însă ceva seducător și fascinant în peisajele sale ce stau mărturie a brutalității erupțiilor ce le-au creat, în aceste locuri ce par sterpe, dar în care viața se insinuează încet, încet.
Când te apropii de Parcul Național Timanfaya parcă ești transportat pe o altă planetă. În jur vezi doar întinderi de lavă și cratere mai mult sau mai puțin clar conturate. Timanfaya era era acum 300 de ani un sat din sud-vestul insulei Lanzarote, primul îngropat de lava și cenușa vulcanului ce azi îi poartă numele. Erupția a continuat aproape șase ani, timp în care lava și cenușa au înghițit alte doisprezece sate. Pare-se, însă că nu au luat nicio viață umană. Din zonele locuite nu a mai rămas nicio urmă, doar numele unora dintre ele au devenit ale unor cratere. Câmpurile de lavă acopereau aproape un sfert din suprafața insulei, aproximativ 200km² dintre care azi 50km² formează parcul național.
Vizita la Parcul Național Timanfaya / Las Montañas del Fuego
Cu excepția câtorva locuri bine delimitate, Parcul Național Timanfaya nu este accesibil publicului larg. Acest lucru se datorează atât potențialelor riscuri dar și, mai ales, fragilității ecosistemului. Clima aridă din Lanzarote face ca procesul de creștere diverselor forme de viață pe solul vulcanic să fie unul foarte lent. Doar diferite soiuri de licheni au reușit să se dezvolte în acest mediu ostil, iar timpul de colonizare este unul foarte lung și orice intervenție umană are consecințe vizibile în timp.
Accesul pentru vizitatori este permis cu mașina, pe care o veți lăsa doar în parcarea amenajată de pe Islote de Hilario. Nu aveți voie să opriți de la intrarea în parc până acolo, deși peisajul cu siguranță v-ar tenta să o faceți.
Islote de Hilario este unul din locurile în care se găsesc anomalii geotermice și unde puteți asista și la demonstrații ale acestora. Tot aici se află restaurantul „El Diablo” creația lui Manique, încă un exemplu de structuri armonios integrate în natură.
Ce fel de experiențe poți avea la Montañas del Fuego
1. Bilet standard
Include:
- demonstrațiile anomaliei geotermice (am pus un film, pe scurt aici)
- un tur cu autocar pe Ruta de los Volcanes, în timpul căreia veți primi mai multe informații despre Timanfaya, erupție, formațiunile de lavă întâlnite, etc.
Cost: Adult – 12 EUR, Copii (7-12 ani) – 6 EUR
Mai puteți achiziționa și bilete combinate pentru mai multe atracții CACT Lanzarote, care vă ajută să faceți o mică economie per total. Vedeți aici detalii.
2. turul „Isla Insólita – Montañas del Fuego”
Cost: Adult: 38 EUR; Copil (7-12 ani) – 19 EUR; copiii până în 6 ani au gratuitate
Include:
- aceleași demonstrații ca și biletul standard.
- turul se face cu un microbuz mai mic și cu ghid și include și o oprire la un punct panoramic. Ruta este puțin mai lungă decât cea standard.
- ceva mai multe informații despre erupție, istoria restaurantului
- o degustare de produse locale și frigăruie gătită la temperatura vulcanului
Impresiile noastre
Am testat ambele tipuri de experiențe și recunosc că mă așteptam la mai mult de la „Experiencia Insólita”. Mă așteptam să coborâm de mai multe ori din microbuz (identificasem locuri unde ar fi fost posibil) și să mergem mai mult pe jos.
Cu siguranță nu este cazul să le încercați pe ambele, sunt mult prea similare. Noi am avut destul timp pe insulă și curiozitatea de a vedea și cum este experiența „premium”. Nu aș putea da un verdict clar dacă o recomand sau nu, ține mult de cât este dispus fiecare să plătească pentru extra confort și informații.
Restaurantul El Diablo – Timanfaya
Nu știu dacă din cauza pandemiei și a numărului scăzut de turiști au fost afectate serviciile, dar au fost mult sub așteptări. A fost probabil unul dintre locurile cu cea mai impresionantă priveliște și cel mai slab raport calitate/ preț din Insulele Canare. Nu suntem naivi, ne așteptăm ca în astfel de locuri prețurile să fie mai piperate. Mă așteptam ca și mâncarea să fie însă mai bună. A fost, în schimb, fotogenică.
În orice fel ați alege să îl experimentați, Parcul Național Timanfaya nu ar trebui, din punctul meu de vedere, să lipsească din itinerariul vostru prin Lanzarote.
Dacă ai găsit informații utile sau ți-a plăcut articolul, distribuirea lui m-ar încuraja să mai scriu și altele :) Pentru aceasta, poți folosi butoanele de mai jos. :)