
Cum faci 49 de zile de vacanță din 21 zile de concediu în 2021
Pe vremea când lucram la corporație, mulți mă întrebau câte zile de concediu am de reușesc să călătoresc atât de mult într-un singur an. Răspunsul îi surprindea: 21 (cel mult 22). Le foloseam însă, împreună cu zilele libere legale, într-un mod cât mai eficient pentru a maximiza timpul petrecut departe de casă.
Câteva principii pe care le urmăream:
- nu irosim zile libere, inclusiv weekenduri. Multe dintre călătoriile noastre începeau Vineri seara și se terminau Duminica seara.
- planificarea zilelor libere – vedeam exact care sunt cele libere legale și îmi planificam împărțirea zilelor de concediu încă de la finalul anului anterior
- planificarea destinațiilor – urmăream câte două-trei destinații potrivite în fiecare dintre perioade. Astfel puteam identifica ușor o ofertă bună și achiziționa biletele pentru cea la care găseam un preț convenabil.
Am făcut acest exercițiu pentru anul 2021, în care mai multe dintre sărbătorile legale sunt în weekend. Și așa tot ați putea sta plecați 49 zile, dacă aveți 21 de zile de concediu. Sau 47 de zile, pentru a putea include și o vacanță de două săptămâni. Ca să aflați cum anume, citiți mai departe.
Zile libere 2021
Pentru început am aflat care sunt zilele libere legale în 2021 și care se pot „lipi” de un concediu și/ sau weekenduri:
- 1 Ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
- 24 Ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române – Duminică
- 30 Aprilie – Vinerea Mare – Vineri
- 1 Mai — Ziua Internațională a Muncii – Sâmbătă
- 2 – 3 Mai – Paște ortodox 2021- Duminică, Luni
- 1 Iunie – Ziua Copilului – Marți
- 20 – 21 iunie — Rusalii – Duminică, Luni
- 15 august — Adormirea Maicii Domnului – Duminică
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei – Marți
- 1 decembrie — Ziua Națională a României – Miercuri
- 25 – 26 decembrie — Crăciunul – Sâmbătă, Duminică

Variante de planificare a concediului în 2021
*perioadele de vacanță includ prima și ultima zi a intervalului. Recomand să explorați și posibilitatea de a pleca cu o seară înainte, pentru a avea cât mai mult timp la destinație.
49 de zile de vacanță cu 21 zile de concediu
- 30 Aprilie – 9 Mai – 10 zile de vacanță – 4 zile concediu de odihnă. Destinații recomandate: Vietnam, Iordania, Maurițius, Oman (zona Salalah)
- 29 Mai – 6 Iunie – 9 zile de vacanță – 4 zile CO – vreme numai bună pentru explorat Europa
- 19 – 27 Iunie – 9 zile de vacanță – 4 zile CO – un moment bun de mers în Indonezia (Bali și nu numai) sau oriunde în Europa – vreme bună și încă fără aglomerația și prețurile specifice sezonului de vârf.
- 27 Noiembrie – 5 Decembrie – 9 zile de vacanță – 3 zile concediu – Sudul Spaniei și Marocul sunt două destinații (ce pot fi și combinate) în care să vă mai bucurați de o vreme blândă. Perioada este de asemenea foarte potrivită pentru a vizita Emiratele Arabe Unite (Dubai și nu numai) sau Thailanda
- 25 Decembrie – 2 Ianuarie 2022 – sau orice altă săptămână din timpul anului – 9 zile de vacanță – 5 zile CO
- un weekend prelungit, la alegere în timpul anului joi seara/vineri dimineața – duminică – 3 zile de vacanță – 1 zi CO
47 de zile de vacanță cu 21 zile de concediu – varianta 1
- 24 Aprilie – 9 Mai – 16 zile de vacanță – 8 zile concediu de odihnă. Destinații recomandate: Vietnam, Iordania, Maurițius, Oman
- 29 Mai – 1 Iunie – 4 zile de vacanță – 1 zile CO – perioada potrivită pentru un city-break undeva în Europa
- 19 – 27 Iunie – 9 zile de vacanță – 4 zile CO – vreme bună în Indonezia (Bali și nu numai) sau oriunde în Europa
- 27 Noiembrie – 5 Decembrie – 9 zile de vacanță – 3 zile concediu – Sudul Spaniei și Marocul sunt două destinații (ce pot fi și combinate) în care să vă mai bucurați de o vreme blândă. Perioada este de asemenea foarte potrivită pentru a vizita Emiratele Arabe Unite (Dubai și nu numai) sau Thailanda
- 25 Decembrie – 2 Ianuarie 2022 – sau orice altă săptămână din timpul anului – 9 zile de vacanță – 5 zile CO
47 de zile de vacanță cu 21 zile de concediu – varianta 2
- 30 Aprilie – 3 Mai – 4 zile de vacanță – 0 zile concediu de odihnă. Destinații recomandate: Cipru, S Spaniei și cam oriunde în Europa
- 29 Mai – 1 Iunie – 4 zile de vacanță – 1 zile CO – vreme numai bună pentru vizitat orașele Europei
- 19 Iunie – 3 Iulie – 16 zile de vacanță – 9 zile CO – un moment optim de mers în Indonezia (Bali și nu numai) sau oriunde în Europa – vreme bună și încă fără aglomerația și prețurile specifice sezonului de vârf. Islanda este un alt loc de neratat pentru iubitorii de natură ce poate fi vizitat în această perioadă.
- 27 Noiembrie – 5 Decembrie – 9 zile de vacanță – 3 zile concediu – Sudul Spaniei și Marocul sunt două destinații (ce pot fi și combinate) în care să vă mai bucurați de o vreme blândă. Perioada este de asemenea foarte potrivită pentru a vizita Emiratele Arabe Unite (Dubai și nu numai) sau Thailanda
- 25 Decembrie – 2 Ianuarie 2022 – sau orice altă săptămână din timpul anului – 9 zile de vacanță – 5 zile CO
- mai rămân 3 zile de concediu de odihnă pe care le puteți lipi unui weekend pentru o mini-vacanță de 5 zile, oricând în timpul anului.