Pentru noi noaptea de Revelion nu este în vreun fel specială și nu ținem neaparat să o facem așa. În pragmatismul meu exacerbat nu văd motivele pentru a cheltui mult mai mult decât în mod normal pe o experiență doar pentru că se întâmplă fix în noaptea aia. Când călătorim în perioada sărbătorilor o facem din motive legate de zile libere și perioadă în care toată lumea e în concediu, deci poți să te deconectezi cu adevărat de la job.

În acest context, dacă tot eram în Oman de sărbători și tot nu îmi dădea peste cap itinerariul, am ales să petrecem noapte de Revelion în deșert. Nici măcar nu văzusem scris pe undeva că cei de acolo pregătesc o cină festivă. Asta a fost o surpriză plăcută pe care am aflat-o când am ajuns acolo. Am petrecut ultima zi din 2019 la săniuș (pe dune) și am întâmpinat 2020 cu picioarele în nisip și ochii la stele, pe fundal de muzică omaneză.

Am continuat apoi călătoria în Oman, i-am descoperit canioanele, forturile și plajele și ne-am lăsat cuceriți de această țară în care ne dorim să revenim.

Cum în era pre-pandemică nu iroseam nicio zi liberă stând acasă, am plecat în Cipru, unde am făcut o excursie de o zi și în Ciprul de Nord. În momentul acesta din an, în mod normal am fi avut planificată deja și vacanța de Paște. Singurul motiv pentru care nu am avut nimic de anulat a fost că nu știam exact cât va putea soțul meu să își ia concediu.

În 2019 găsisem la un moment dat o ofertă bună pentru Republica Dominicană și am decis să plecăm acolo într-o vacanță „între fete”.  Înainte de ajunge  acolo ne-am oprit și un weekend în Madrid, pe care l-am petrecut în familie. Nu, partea cu „între fete” nu a fost cu party si dezmăț, fetele cu care am plecat sunt mama și fiica mea.  Momente memorabile din această vacanță au fost excursia pe Insula Saona și cea la …spital. Tocmai mi-am dat seama că nu am povestit nimic despre cea de a doua. O voi face într-un episod următor.

Am revenit din Republica Dominicană pe 3 Martie și nici nu am apucat bine să de dezmeticim că ne-a lovit lockdown-ul. Am fost foarte cuminți, nu am mai plecat de acasă, dar aveam vise departe de realitatea ce va avea să vină.

Am planificat în detaliu o călătorie în doi în Zambia și Botswana pentru ziua mea, în August. Biletele erau cumpărate, rezervările făcute, entuziasmul la cer. Că doar eram abia în Martie, August părea îndepărtat și optimist. Iluzia nu a durat mult, căci deja pe la finalul lui Mai ni s-au anulat zborurile.

Se vedea deja luminița de la capătul stării de alertă, așa că m-am apucat iar de făcut planuri. Mai timide și mai aproape de casă pentru început.

Când am reînceput călătoriile am căutat niște locuri în care să ne putem simți relaxați și în siguranță. Ne-am orientat către cazări unde să avem acces în cameră direct de afară, să nu fim nevoiți să trecem prin spații comune sau să interacționăm cu alți oameni.

În primul weekend în care am putut părăsi orașul fără declarație am fost prin Covasna și Harghita. Am stat la Hunnia – Huntanya, care a îndeplinit condițiile noastre de izolare. După foarte puțin timp ne-am încumetat să ne îndepărtăm mai mult de casă și am petrecut o săptămână în Bihor și pe drum. (Partea cu „încumetat” aici se referă la a înfrunta șoselele și traficul din România, nu are legătura cu epidemia).

La finalul lunii este ziua fiicei noastre și mi-am propus să o petrecem la mare. Din păcate, nu am găsit prea multe opțiuni care să corespundă ideii mele de distanțare, așa că am ajuns la Casa Blanca în Olimp (care face parte din același complex cu Casa de Mare și Hacienda de Mare). Pentru mine era important să avem acces direct de afară în cameră și să fim pe plajă, așa că ne-am asumat prețul ridicat. Mi s-a părut și mai ridicat după ce am fost acolo și l-am putut raporta la calitatea cazării și a serviciilor.

Încă de pe la începutul lui Iunie exploram ideea de a pleca în Grecia, undeva prin Iulie pentru o perioadă mai lungă. Faptul că internetul pe acolo e jalnic, mai ales dacă te depărtezi de marile orașe, ne făcea să avem rețineri.

Cu câteva zile înainte de plecarea spre Olimp am luat decizia de a pleca direct de acolo pentru o săptămână în Grecia și… vedem noi după. Cazurile păreau să crească pe la noi, ne gândeam să fugim cât mai putem. Pe 28 iunie am intrat în Grecia, pe la Makaza, de la 1 Iulie au închis acel punct de trecere și a început distracția cu cozile în vamă la Kulata.

După o săptămână am trecut cu feribotul spre Italia și am mai stat încă una și în Bari. În weekendul următor ne-am suit iar pe feribot din Ancona și ne-am trezit în Split. (Ne-am trezit la propriu, deoarece călătoria a avut loc pe timpul nopții). Au urmat trei săptămâni în Croația, timp în care am vizitat Split și împrejurimile, Parcul Național Plitvice, Rovinj, Rijeka, Zagreb.

La început de August am reintrat în România și am mai petrecut aproape o săptămână în Bihor. De obicei de alegem cazările în funcție de destinație, nu invers. Ne-a plăcut însă mult la Șura din Cătunul lui Victor și am vrut să revenim să stăm și în celelalte două căsuțe.

Am ales ca în Islanda să plecăm în doi. Ne propunem să avem o astfel de experiență o dată pe an, în care să revenim la ritmul de odinioară, să ne concentrăm mai mult atenția pe noi și experiența călătoriei. Iar natura și peisajele Islandei merită toată atenția.

După o vară în continuă mișcare, am vrut să încercăm și o experiență mai…statică: pe plajă în Grecia. Nu am stat niciodată în același loc două săptămâni… până acum. În viața pre-pandemie noi stăteam și in 10 locuri în 14 zile. După cum spuneam însă 2020 a fost diferit, am învățat și experimentat lucruri noi.

Cum evoluția cazurilor de COVID în România nu arăta deloc bine, am căutat o altă țară pentru a ne petrece iarna. Voiam să fie caldă, să aibă un sistem de sănătate mai bun ca al României, un număr de cazuri stabil (rezultat din testări și raportări relevante). Multe destinații calde nu aveau un număr mare de cazuri pentru că nu testau (sau testau infim) și nici nu am citit lucruri care să mă facă să mă simt confortabil cu ideea de a le vizita clinicile sau spitalele.

Singura destinație care le bifa pe toate: Emiratele Arabe Unite. Așa că am pornit spre Dubai la început de Octombrie. După vreo trei săptămâni în Dubai și Ajman am trecut și în emiratul Abu Dhabi. Ne-am propus să descoperim emiratele dincolo de opulentul Dubai și experiența a fost una interesantă.

Pentru perioada sărbătorilor am vrut să mai schimbăm puțin peisajul, așa că m-am apucat să scormonesc internetul în căutarea următoarei destinații. Din lista și așa scurtată drastic de restricțiile legate de epidemie a trebuit să mai eliminăm și alte opțiuni dezirabile fie din cauză că nu puteam lua viza din EAU (ex: Africa de Sud) sau că drumul era și foarte lung, nu numai costisitor (ex: Ecuador). Cum perspectiva unui drum de cel puțin 24h cu copil de trei ani jumate nu sună chiar tentant în vremea pandemiei, am ales ceva mai aproape: Maldive.

Și așa dacă anul trecut pe vremea asta umblam prin Oman și schimbam cazarea la fiecare una/ două zile, anul ăsta lenevim la un resort all inclusive. Și e bine. Și mai ales frumos – oricât m-aș uita la culoarea apei, parcă tot nu mă satur. Abia aștept însă să putem relua felul nostru de a călători de dinainte.

Ne va prinde 2021 aici? Probabil că nu, căci avem bilet spre casă pe 31 Decembrie. Dar datele sunt flexibile, iar în anul ăsta se poate întâmpla orice. 2020 ne-a învățat să nu ne atașăm prea tare de planuri.

La multi ani! Și călătorii care să vă bucure în anii ce vor urma!