Parcul Național Zhangjiajie – locul care a inspirat peisaje dintr-o altă lume
Planificare
Organizarea acestei părți a călătoriei noastre a fost cea care mi-a dat cele mai multe bătăi de cap. Deși filmul Avatar i-a adus ceva popularitate locului, pe vremea aceea (2013) informațiile disponibile erau puține și unele… nu se prea potriveau. Această călătorie a fost o provocare și în faza de planificare și la fața locului, unde nu am prea găsit vorbitori de limba engleza. Mă rog… ”nu am prea” nu este chiar formularea cea mai potrivită: în 3 zile am vorbit în engleză doar cu un turist japonez, un angajat an hotelului de 5* la care am stat în oraș (că doar unul rupea ceva) și parcă cu cel de la recepția hostelului din parc…
Spuneam că am găsit articole care mai mult mă confuzau decât ma ajutau, așa că voi începe cu o primă clarificare: Zhangjiajie este un oraș care poate fi punct de plecare pentru două atracții turistice: Parcul Național Zhangjiajie și Muntele Tianmen (Tianmenshan)
De notat că Muntele Tianmen NU se află în Zhanjiajie National Forest Park. Este ca și cum ai pune poze de pe Tâmpa și ai spune că sunt din Poiana Brașov – confuzie pe care poți să o întâlnești pe blogurile unor agenții de turism. Eu una găsesc această distincție relevantă pentru a putea planifica optim timpul alocat zonei.
Noi am alocat două zile întregi pentru Parcul Național Zhangjiajie – cu o noapte petrecută în interior, în partea de sus – și jumătate de zi (care a fost suficientă) pentru Tianmen. Acum cred ca aș mai prelungi șederea pentru a putea vizita Lacul Baofeng, Peștera Dragonului Galben și podul de sticlă (care nu exista pe vremea aia).
Experiența
Am ajuns în Zhangjiajie seara târziu după un zbor cu ceva peripeții. Din fericire, în afară de niște ore de întârziere am primit și un upgrade gratuit la business class, ceea ce a facut experiența mai ușor digerabilă. La momentul acela am ales să stam la un hotel de 5 stele, mai la marginea orașului și departe de parc, care avea un raport ok calitate/preț. Am făcut această alegere deoarece urma să petrecem o noapte chiar în interiorul parcului.
A doua zi, de dimineață, după micul dejun am făcut check-out-ul să plecăm către parc. Am luat cu noi doar cele necesare pentru o noapte, bagajele mari ni le-au păstrat cei de la hotel. Atunci am avut și surpriza să aflăm că shuttle-ul care făcea transferul către Parcul Național Zhanjiajie trebuia rezervat cu 24h înainte.
Pentru că mă consideram descucăreață și prețul taxi-ului mi se părea nejustificat, am ales să mergem cu mijloacele de transport în comun. Doar că Google Maps nu oferea informații foarte exacte în regiunea aceea și toate semnele erau doar în chineză.
Ne-am suit într-un autobuz care mergea în direcția potrivită, dar nu îmi era clar până când. Cu Google Translate (versiunea din 2013) și harta am încercat să cerem indicații oamenilor din jur. Toți păreau foarte dornici să ne îndrume, se consultau între ei, doar că nu prea reușeam să ne înțelegem, cu tot datul din mâini și ajutor de la Google. În final, o fată a zis „follow me”, a coborât cu noi într-o stație, ne-a condus până la alta unde a așteptat cu noi până ne-a suit într-un microbuz. Am rămas impresionată de acest gest altruist și complet dezinteresat. Iar acesta nu a fost singurul exemplu din vacanța noastră în China în care un localnic a făcut un efort să ne poată fi de ajutor.
Microbuzul era unul pentru localnici: mic și supra-aglomerat. Nu păreau să fie nici măcar turiști chinezi în el. Chinezoaica noastră a vorbit ceva cu șoferul, am plătit o sumă insignifiantă și am pornit. Mamei, partenera mea în această călătorie, i s-a oferit un scaun pentru a sta jos, iar eu am reușit să mă așez cumva cu jumătate de bucă pe motor. Am apreciat mult acel mic locșor, deoarece înălțimea mea nu este chiar un avantaj în momentul în care am de parcurs o distanță relativ lungă, în picioare, într-un microbuz.
Și așa, împreună cu o rață care îmi măcănea pe la picioare, am ajuns la intrarea în Parcul Național Zhanjiajie. Ne-am luat biletele si harta (nu uitați harta!) și am pornit pe Golden Whip Stream până la celebrul Bailong Elevator, care ne-a dus în partea superioară a parcului. Acolo ne-am plimbat și admirat zona Yuanjiajie, după care am început să căutăm cazarea, pentru a ajunge acolo înainte să se înnopteze.
Rezervasem din timp o cameră dublă cu baie proprie la Yuanjiajie Zhongtian International Youth Hostel. Dacă în alte părti de lume poți sta în interiorul parcurilor doar în hoteluri cu ceva mai multe stele și la niște prețuri peste nivelul zonei, aici a fost fix invers. Hotelurile multe și scumpe se găsesc în proximitatea intrărilor în Parcul Național Zhangjiajie, dar asta nu ajută prea mult.
Ceea ce nu este evident pe hartă, este diferența de nivel dintre zonele de acces și cele de maxim interes. Chiar daca stai fix lângă poartă, dimineața tot va trebui să de înghesui la lift/telecabină. Sau poți urca pe jos, dar tot nu scapi de mulțimi în zonele de interes.
“Liftul celor 100 de dragoni (Bailong)”
Momentele în care turiștii se retrag, liniștea de dimineață, până la deschiderea parcului și până ca aceștia să ajungă sus sunt neprețuite. Recomand această experiență, chiar dacă va trebui poate să sacrificați nivelul de confort.
Dacă mergeți pe aleea care merge prin spatele hostelului, veți ajunge într-un punct în care vedeți imaginea din dreapta. Am putut să stau și să o savurez într-o liniște completă. (Iar in China chiar înveți să apreciezi liniștea, care este o raritate.)
Pentru a ne bucura la maxim de momentele de liniște, ne-am trezit de dimineață pentru a vizita și restul zonelor rămase. Din păcate, autobuzele care te transportă între diverse zone (distanțele fiind destul de mari) pornesc și ele doar la deschiderea parcului. E ok totuși deoarece tot ai un avans semnificativ până se aglomerează.
Despre peisajele care te lasă fără cuvinte voi lăsa pozele să vorbească, deși cred că acestea reușesc să surprindă doar o infimă parte senzația de a fi acolo.
Voi scrie însă despre câteva lucruri care nu apar în poze, dar fac parte din experiență. Parcul este unul foarte turistic: toate aleile sunt pavate. Toate. Accesul este facil către orice punct: găsesti telecabine, autobuze, trenulețe – totul pentru ca turistul să facă un minim efort. Acest lucru se reflectă în numărul (foarte) mare al turiștilor (99.9% chinezi atunci) și în… ținutele lor. Acestea sunt mai degrabă potrivite unei ieșiri în oraș. Partea bună este că găsești toalete pe toate traseele, iar acestea arătau mai bine decât m-aș fi așteptat.
“Podul natural – vedere din spatele hostelului”
După cum era de așteptat, faptul că o anumită zonă din acest parc a inspirat peisajele cu munții Hallelujah din Avatar este exploatat turistic. Era o oarece coadă pentru a-ți face o fotografie care te făcea să pari personaj din film.
Pe scurt, acolo ești la munte, dar parcă nu te simți ca la munte.
La final am ales să coborâm pe jos (nu cu telecabina) pentru ca apoi să mergem cu trenulețul prin Valea Suoxi până la ieșirea în parc (dinspre Wulingyuan). De acolo am nimerit fără peripeții drumul spre hotel, unde m-am bucurat la maxim de un duș fierbinte în baia care era mai mare decât toată camera în care stătusem cu o noapte înainte.
Următoarea zi, ultima în Zhangjiajie, am început-o prin a vizita Muntele Tianmen și am încheiat-o in XiAn, după cea mai neplăcută experiență de călătorie de până acum. Dar despre asta voi vorbi în altă postare.
Despre experiența noastră în China mai puteți citi pe pagina dedicată acestei destinații.
