fbpx
Top
  >  Călătorii în familie   >  4 Motive pentru care să alegi Mauritius când mergi în vacanță cu un bebeluș
Mauritius - de ce sa mergi cu bebeluș

Mauritius a fost prima destinație de plajă în care am ajuns cu fetița noastră, pe când era bebeluș (11luni). Mai călătorisem cu ea, chiar și pe alt continent, însă nu cunoscuse încă marea. Am vrut să ajungem împreună într-un loc exotic, dar totuși potrivit pentru un bebeluș, un loc în care nu mai fusesem, dar care să nu ne scoată prea mult din zona de confort.

În acest context, această insulă s-a dovedit a fi alegerea potrivită pentru noi. Care au fost motivele pentru care am selectat-o și alte lucruri, aflate acolo, care ne-au confirmat că am luat o decizie bună, detaliez mai jos. Mă voi concentra pe aspectele care fac diferența față de alte destinații exotice. Despre culoarea oceanului și frumusețea locului o să vă las câteva fotografii, să vă spună ele.

1. Sistemul de sănătate din Mauritius

În general, dar mai ales când era bebeluș, eu prefer să iau în considerare scenariul negativ, chiar dacă e improbabil. Mă simt mai bine dacă știu că am luat în calcul riscurile și ce opțiuni am în situația unor evenimente nedorite. Mai ales în primul an de viață, anumite simptome se pot agrava rapid și am considerat critic să pot avea acces la un spital într-o perioadă de timp rezonabilă, iar nivelul sistemului de sănătate să fie măcar la nivelul celui din România. În plus, trebuia să fie o țară cu riscuri de îmbolnăvire cât mai reduse.

Aceste două cerințe deja mi-au scurtat semnificativ lista candidatelor, destinații precum Maldive sau Zanzibar ieșind fără drept de apel. Calitatea sistemului medical din Mauritius însă se situează, conform OMS, peste cel al României, iar insula este suficient de mică încât să poți ajunge în scurt timp la un spital.

2. Plajele prietenoase cu cei mici

Ne place să explorăm, nu să stăm doar la plaja unui resort, iar această insulă are multe plaje potrivite pentru cei mici: cu nisip alb, fin și ocean liniștit. Două lucruri, pe care le-am aflat acolo, au făcut diferența față de multe alte locuri:

1. Plajele publice au toalete și dușuri

Sunt multe, multe plaje publice, uneori în mijlocul a nicăieri. Dar găsești toalete și dușuri, ceea ce ni s-a părut minunat. Un bebeluș nu se simte prea confortabil dacă nu ai unde da jos sarea și nisipul de pe el înainte de somnul de prânz/ plecarea de pe plajă. Și nu numai că existau, dar erau și curate (sau cel puțin decente în perioada în care am fost noi).

2. Zona umbrită dintre parcare și plajă

Majoritatea plajelor publice (toate pe care mi le aduc aminte, de fapt), au între ele și stradă o mică pădurice. Este un loc mai mult decât potrivit de a plimba copilul la umbră pentru somnul de prânz, a face un picnic sau doar a te ascunde de soare.

3. Siguranța/ posibilitatea de a explora insula pe cont propriu

Oriunde am merge, ne dorim să avem posibilitatea de a explora locul pe cont propriu. Cu un bebeluș după noi, a devenit chiar mai important ca de obicei să putem face acest lucru într-un mod cât mai relaxat și în siguranță. La acest punct includ și siguranța în trafic.

Încă un punct bifat de Mauritius. Nu ne-a încântat faptul că se conduce „pe partea greșită”, dar ne-am adaptat mult mai ușor decât ne-am fi așteptat.

4. Existența altor atracții, în afară de plajă

Oricât de mult ne-ar plăcea să mergem pe altă plajă în fiecare zi, la un moment dat mai simțim nevoia să schimbăm peisajul. Le Morne Brabant (doar până la jumătate cu copil mic), Grădina Botanică, 7 Colored Earth, Black Gorges Natural Park, capitala Port Louis, sunt doar câteva locuri pe care le puteți explora și cu un bebeluș în sistem.

7 Colored Earths of Chamarel

Ce ar mai trebui să luați în considerare, dacă mergeți pe cont propriu

Căutați o perioadă în care temperaturile să fie prietenoase, fără a fi prea ridicate. În perioada în care am fost noi am putut sta și câte o zi întreagă la plajă, iar la prânz cea mică dormea în cărucior la umbră. Temperaturile din Mai, de 25-27 grade (resimțite ca 28-29), mi s-au părut ideale.

Cum nimic nu este perfect, nici Mauritius nu este perfect când mergi cu bebeluș. Are multe puncte forte, dar și unul care ne-a dat oarece bătăi de cap: mâncarea.

Pe lângă fructe și pește, pe care le găsiți proaspete, majoritatea produselor sunt importate. Veniți, deci, pregătiți pentru această provocare, fie cu mâncare la borcănele, fie pregătiți moral să gestionați situația. Laptele și iaurturile sunt de multe ori reconstituite din lapte praf. Am preferat să nu îi oferim copilului iaurt de la micul dejun al hotelului ci să iau unul de la hipermaket. (Doar la hipermaket am găsit un iaurt simplu, care să nu conțină altceva decât lapte și enzime, și am citit foarte multe etichete până să dau de el). Evident, aceste restricții depind și de vârsta copilului și de cât de stricți sunteți cu alimentația și acasă.

Recomandăm Mauritius pentru o vacanță cu un bebeluș?

Da!

Fie că alegeți un resort de lux (care aveți șanse să vă ușureze viața cu asigurarea hranei) fie că vreți să țopăiți pe insulă dintr-o parte în alta (și să vânați restaurante și mâncare sănătoasă), mi se pare o alegere potrivită pentru cei ce caută o vacanță exotică cu un bebeluș.

Dacă ai ajuns până aici, cel mai probabil ești și tu unul dintre părinții dornici de a explora lumea împreună cu cei mici. Te așteptăm și în Grupul Familiilor Călătoare!

calatorii cu copii grup facebook

post a comment